Elena Stroe Cabinet Individual de Psihologie

Just another WordPress.com site

Şapte pasi pentru a dobandi controlul in educatia copilului dumneavoastra ( Robert Schramm MA,BCBA))

Părinţii care îşi ajută copiii să depăşească efectele autismului întâmpină multe provocări în fiecare zi. De multe ori mi se pune întrebarea „Cum să-l fac pe copilul meu să _______?” Această întrebare continuă de obicei cu „să stea aşezat în timpul meselor”, „să nu alerge în stradă”, „să folosească toaleta” sau orice lucru pe care copiii cu autism ar putea să nu-l facă atunci când li se cere. Problema este că aceste întrebări sunt toate simptome ale aceleiaşi probleme. Problema de bază pentru toate aceste întrebări este că familia nu a dobândit efectiv controlul în educaţia copilului.

Dobândirea controlului în educaţie este cel mai important aspect al oricărei intervenţii în cazul autismului sau al oricărei relaţii de învăţare. Fără acest control sunteţi neputincios în îndrumarea copilului dvs. În lipsa îndrumării dvs., dobândirea deprinderilor copilului se bazează pe interesele lui. Dacă nu sunteţi capabil să-l ajutaţi pe copil să-şi depăşească dorinţele şi să participe la activităţile dvs. de învăţare, nu veţi putea să-l ajutaţi într-un mod semnificativ. Controlul educaţiei poate fi văzut ca o relaţie pozitivă de învăţare. Poate aţi auzit despre controlul educaţiei ca fiind descris în termeni de dezvoltare a unei relaţii profesor/ucenic sau a câştiga respectul copilului dvs. Indiferent ce tip de intervenţie folosiţi cu copilul dvs., nu veţi putea să-l învăţaţi tot ce doriţi ca el să înveţe dacă nu-i câştigaţi bunăvoinţa de a vă urma.

Probabil că aveţi deja o idee legată de cum să dobândiţi controlul educaţiei copilului dvs. De obicei, acest lucru implică adăugarea treptată de simple instrucţiuni la jocul existent. Aceste instrucţiuni sunt de obicei pentru lucruri pe care copilul dvs. doreşte deja să le facă. Din moment ce vrea să urmeze aceste instrucţiuni, puteţi să le consolidaţi prin activităţi distractive. Cu timpul, începeţi să creşteţi cantitatea şi gradul de dificultate al instrucţiunilor, pe măsură ce copilul dvs. devine mai dispus să se implice în activităţile pe care i le oferiţi. Pentru unii copii acest lucru este tot ce le trebuie pentru a dezvolta o bună relaţie de lucru. Totuşi, pentru marea majoritate a copiilor cu autism, această tehnică nu este suficientă ca să-i ajute să depăşească tentaţia stilului de viaţă „Eu spun, mama şi tata execută”.

Pentru a ne putea ajuta mai bine familiile să dezvolte o relaţie de durată de control al educaţiei, am elaborat câteva linii directoare, care s-au transformat într-o serie de şapte paşi ce permit părinţilor să facă din mediul înconjurător un aliat în lupta împotriva autismului.

Odată ce aţi aplicat sistematic aceşti şapte paşi mediului copilului dvs., nu va mai fi nevoie să-l controlaţi în mod activ. Dorinţele fireşti ale copilului dvs. vor deveni motivaţia lui de a participa la activităţi în comun, de a urma instrucţiuni şi de a participa la menţinerea interacţiunilor sociale. Copilul va începe să aleagă să se implice activ în sarcini din ce în ce mai dificile, pentru că i-aţi câştigat dorinţa de a menţine interacţiunea. Numai atunci când copilul alege singur să menţină şi să prelungească interacţiunile, veţi putea să-l învăţaţi mai multe decât ceea ce era dispus să înveţe înainte.

Cei şapte paşi funcţionează datorită faptului că acţionează ca o barieră, blocând accesul copilului dvs. la recompensare nemeritată.

1. Arătaţi-i copilului că dvs. aveţi controlul asupra obiectelor cu care vrea să se joace şi că dvs. veţi decide când le poate avea.

Orice lucru pe care copilul dvs. preferă să-l facă sau cu care preferă să se joace când e singur reprezintă un posibil stimul-recompensă pentru alegerile lui comportamentale pozitive. Controlul dvs. asupra acestor lucruri este esenţial în primele etape ale dobândirii controlului în educaţie. Copilul nu trebuie să fie privat de obiecte primite ca premiu. Dimpotrivă, trebuie să le câştige urmând instrucţiuni simple şi comportându-se adecvat.

Cel mai bine este să stabiliţi ce obiecte poate avea copilul în mediul său şi ce poate face pentru ca dvs. să le introduceţi sau să le îndepărtaţi. Începeţi prin a îndepărta obiectele preferate din camera copilului dvs. Puneţi aceste obiecte într-un loc unde pot fi văzute de copil, dar la care el nu poate ajunge. Asiguraţi-vă că ştie unde sunt păstrate aceste obiecte acum.

Limitarea recompensării devine mai importantă odată ce începeţi să lucraţi cu copilul dvs. Ori de câte ori îl vedeţi că pune jos un obiect care reprezintă un stimul-recompensă, trebuie să îl puneţi imediat deoparte. Dacă începe să se joace sau să se uite la un obiect pe care nu v-aţi gândit să-l restricţionaţi, luaţi aminte la acel obiect şi, când a terminat cu el, îndepărtaţi-l din mediu. În acest mod îl puteţi reintroduce ca pe un posibil stimul-recompensă. Dacă copilul dvs. are activităţi preferate, gândiţi-vă la moduri în care le puteţi controla şi pe acestea. Mini-plasele elastice pot fi atârnate de perete, jaluzelele pot fi închise, iar leagănele pot fi ridicate şi puse sus când nu sunt folosite.

2. Dovediţi-i copilului dvs. că sunteţi amuzant. Faceţi ca fiecare interacţiune pe care o aveţi cu el să fie o experienţă plăcută, astfel încât să dorească să vă urmeze instrucţiunile pentru a câştiga mai mult timp în care să interacţioneze cu dvs.

Aproximativ 75% din timpul pe care îl petreceţi cu copilul dvs. trebuie alocat pentru activităţi distractive şi recompense cunoscute. Activităţile în doi trebuie conduse de motivaţia copilului şi trebuie să includă mai ales limbaj non-verbal şi enunţiativ. Trebuie să exersaţi împărtăşirea gândurilor şi ideilor dvs. cu copilul în feluri prosteşti şi captivante, fără a cere ceva în schimb. Ce vă arată legat de dorinţele lui? Urmăriţi-l peste tot şi, atunci când se arată interesat de anumite lucruri, jucaţi-vă cu el. Faceţi-i timpul de joacă mai distractiv datorită faptului că dvs. faceţi parte din această joacă. Dacă copilul dvs. vrea să asculte muzică, dvs. trebuie să puneţi muzică. În plus, puteţi să-l ţineţi în braţe, să vă legănaţi şi să dansaţi cu el în timp ce ascultă muzica. Dacă alege să părăsească zona sau începe să se joace sau să se comporte neadecvat, închideţi muzica (pasul 1). Totuşi, este important ca, mai ales în primele etape ale controlului în educaţie, să-i demonstraţi că veţi da imediat drumul la muzică, de îndată ce revine sau încetează să mai facă activitatea neadecvată. Întotdeauna trebuie să creşteţi nivelul de distracţie al copilului, dincolo de ce poate face el de unul singur. Fiţi atent să nu dispară partea distractivă din activitate. Acest lucru este uneori mai dificil decât credeţi. Dacă nu vă pricepeţi prea bine să vă jucaţi cu copilul dvs., atunci va trebui să exersaţi. O bună echipă în doi este esenţială pentru o bună învăţare.

3. Arătaţi-i copilului dvs. că sunteţi de încredere. Întotdeauna spuneţi ceea ce vreţi să faceţi şi ţineţi-vă de cuvânt. Dacă îi spuneţi copilului dvs. să facă ceva, nu-i permiteţi să se abată de la cuvântul dvs.

În mod normal, cuvintele nu reprezintă consecinţe. Ele sunt ameninţări cu consecinţele. Dacă nu vă ţineţi de cuvânt, copilul dvs. nu va avea nicio bază de la care să ia decizii bune. În timpul instruirii, nu vă recompensaţi copilul pentru evitarea învăţării, nu lăsaţi ca instrucţiunile dvs. să rămână neîndeplinite. Când îi daţi o instrucţiune cunoscută sub denumirea de stimul discriminativ sau SD, trebuie să vă aşteptaţi ca copilul dvs. să aleagă să îndeplinească acea cerinţă. Până când nu face această alegere, nu trebuie să-i permiteţi să experimenteze alte recompense.

Alegeţi-vă cuvintele cu grijă. Dacă îl întrebaţi pe copil ceva, trebuie să-i permiteţi să răspundă şi dvs. trebuie să-i respectaţi decizia, chiar dacă acest lucru împiedică învăţarea. Aceasta înseamnă că trebuie să vă gândiţi la posibilele răspunsuri înainte să puneţi întrebarea. De exemplu, l-aţi întrebat pe copil dacă vrea să lucreze cu dvs. şi el v-a spus „nu”. Copilul nu a dat un răspuns neadecvat. De fapt, dvs. i-aţi oferit opţiunea de a lucra sau nu. El a optat să nu lucreze. Trebuie să realizaţi că a fost decizia dvs. să puneţi o întrebare care a cauzat problema. Puteţi evita acest lucru folosind limbaj specific. Spuneţi ceea ce vreţi să faceţi şi ţineţi-vă de cuvânt. Spuneţi-i copilului exact ceea ce vreţi să facă prin instrucţiuni directe sau SD. Când îi spuneţi copilului dvs. „Stai jos”, „Vino la mine” sau „Fă asta”, trebuie să vă aşteptaţi întotdeauna ca copilul să răspundă cu o alegere adecvată. Dacă aveţi o minge cu care copilul vrea să se joace şi dvs. îi spuneţi să stea jos, nu trebuie să-i daţi mingea până nu se aşează. Dacă nu ia loc, ţineţi mingea până când copilul face o alegere mai bună.

4. Dovediţi-i copilului că este spre binele lui să urmeze îndrumarea dvs. şi că acesta este cel mai bun mod de a obţine ceea ce vrea. Daţi-i copilului instrucţiuni simple cât mai des posibil şi apoi recompensaţi-i deciziile de a participa oferindu-i experienţe plăcute.

Odată ce aţi dobândit controlul asupra stimulilor-recompensă ai copilului dvs., puteţi începe să-i folosiţi pentru a susţine alegerile lui comportamentale adecvate. Pentru a urma acest pas în mod corespunzător, trebuie să luaţi seama la Principiul lui Premack. Aceasta înseamnă că copilul dvs. trebuie să urmeze o instrucţiune şi/sau să demonstreze un comportament adecvat înainte să-i daţi voie să aibă ceva ce-şi doreşte. Cel mai bun mod de a vă asigura că copilul dvs. aderă la acest principiu este să-i cereţi ceva sau să-i daţi o instrucţiune copilului înainte de a-i da ceva ce ar putea să vrea de la dvs. Instrucţiunea dvs. poate fi să-i cereţi „Aruncă aia la gunoi” sau „Stai jos şi ţi-o aduc eu”. Cu cât are mai multe ocazii de a primi o recompensă după ce mai întâi a urmat o instrucţiune sau a demonstrat că are un comportament adecvat, cu atât mai repede va învăţa că urmând regulile şi instrucţiunile este cel mai bun mod de a primi ceea ce-şi doreşte.

Rezistaţi tentaţiei de a-l întreba pe copil dacă vrea ceva înainte de a-i cere ceva pentru a obţine ceea ce vrea. Trebuie, de asemenea, să vă feriţi de formulările „Dacă _____, atunci _____”, cum ar fi „Dacă laşi la o parte piesele de lego, îţi voi da îngheţată”. Aceste formulări sunt scurtături spre a obţine ceea ce doriţi de la copilul dvs., dar sunt pline de riscuri şi posibile probleme. Întotdeauna este mai bine să vă surprindeţi copilul cu un obiect sau o acţiune aleasă pe baza informaţiilor dvs., după ce a făcut o alegere pozitivă. Utilizarea formulărilor „Dacă, atunci” nu duc la o mai bună luare de decizii din partea copilului dvs., ci mai degrabă îl invită să negocieze cu dvs.

Pentru a trece rapid de primele etape ale dobândirii controlului în educaţie, oferiţi-i copilului dvs. în fiecare zi sute de ocazii de a face o alegere adecvată pe baza unei instrucţiuni. Apoi trebuie imediat să recompensaţi această alegere pozitivă. Odată ce aveţi controlul asupra recompensării lui, va fi uşor să-i daţi ocazia de a urma instrucţiuni. Din moment ce aveţi sub control obiectele lui preferate, copilul va trebui să vină la dvs. pentru a obţine ceea ce doreşte. Atunci când face acest lucru, trebuie doar să-i cereţi să facă ceva mai întâi.

5. În primele etape ale dobândirii controlului în educaţia copilului dvs., recompensaţi fiecare răspuns pozitiv, trecând la un raport variabil al recompensării din ce în ce mai crescut.

Consecvenţa este importantă deoarece copilul dvs. trebuie să înţeleagă că anumite alegeri comportamentale au ca rezultat contactul cu ceva ce el valorizează. Înţelegerea faptului că alegerile bune duc la lucruri bune oglindeşte realităţile din viaţa fiecăruia dintre noi şi va apărea numai dacă, la început, fiecare alegere bună are un rezultat bun. Pentru faptul că multe din aceste alegeri se bazează pe SD (instrucţiuni) pe care i le-aţi dat, el va începe să vadă respectarea acestor instrucţiuni ca pe un pas necesar pentru a dobândi lucruri bune. Conexiunea dintre instrucţiuni, care duce la luarea de decizii bune, care duce la recompense nu se pierde la un copil care este foarte bun în a dobândi ceea ce îşi doreşte. Pe măsură ce copilul învaţă că este în interesul lui să respecte instrucţiunile dvs. şi să dea răspunsuri bune, va începe să îşi concentreze efortul pe ceea ce doriţi de la el. În cele din urmă, va începe să vină la dvs. căutând un SD (o instrucţiune) pentru că ştie că acesta este primul pas în a obţine lucrurile sale preferate. Conştientizarea importanţei celorlalţi este unul din primii paşi spre vindecarea autismului.

La început însoţiţi fiecare răspuns bun de orice fel cu o formă de recompensă. Aveţi la îndemână multe modalităţi de recompensare, cum ar fi un gâdilat sau o îmbrăţişare lungă şi plină de afecţiune. Mai târziu, când copilul poate şi vrea să vă urmeze instrucţiunile cu consecvenţă, puteţi încerca să mai reduceţi proporţia recompenselor. La început, ori de câte ori recompensaţi un comportament, faceţi o declaraţie că acesta este un comportament pe care doriţi să-l vedeţi din nou în situaţii similare. Odată ce copilul dvs. înţelege acest lucru, va recunoaşte de asemenea că, atunci când nu recompensaţi un comportament, este pentru că nu aţi dori să vedeţi din nou acel comportament.

Odată dobândit, controlul în educaţie poate fi menţinut prin reducerea treptată a cantităţii recompenselor şi printr-o creştere a raportului răspuns – recompensă. Pe măsură ce sporeşte bunăvoinţa copilului de a participa la învăţare, treceţi de la un raport de unu al recompensei la un raport variabil (RV) de doi sau trei. Aceasta înseamnă că, în medie, veţi oferi recompense evidente la fiecare al doilea sau al treilea răspuns. Apoi, puteţi trece la un RV-5 şi, în cele din urmă, la un raport variabil de zece sau mai mult. Motivul pentru care folosim o schemă cu raport variabil al recompensei se datorează studiilor ştiinţifice care au demonstrat că este mai eficient decât alte scheme în provocarea răspunsurilor consecvente şi puternice.

6. Demonstraţi că ştiţi care sunt priorităţile copilului dvs., ca şi ale dvs.

Urmăriţi şi înregistraţi fiecare obiect şi activitate pe care copilul dvs. o vede ca pe o recompensă. Apoi observaţi pe care o preferă în diferite situaţii. Faceţi o listă cu stimulii pe care copilul îi consideră recompensă şi împărtăşiţi această listă tuturor adulţilor care interacţionează în mod obişnuit cu copilul dvs. În fiecare zi trebuie să încercaţi să găsiţi sau să dezvoltaţi una sau două recompense noi. Copilul dvs. trebuie să fie capabil să lucreze pentru o mare varietate de recompense. Întotdeauna rotiţi stimulii-recompensă pentru a preveni scăderea valorii oricăruia dintre ei. Este o idee bună să păstraţi obiectele şi activităţile cele mai valoroase pentru copil pentru a fi folosite ca stimuli-recompensă în cazul deprinderilor dificile sau importante, cum ar fi dobândirea limbajului sau folosirea toaletei.

În plus, trebuie să rămâneţi conştient şi de priorităţile dvs. Care este cel mai important lucru pentru dvs. pe care vreţi să-l înveţe copilul? În mod normal, când lucraţi cu copilul dvs., aveţi câteva obiective diferite de fiecare dată. În acest caz, este posibil ca o alegere comportamentală individuală pe care o face copilul să fie adecvată pentru un obiectiv de-al dvs., dar neadecvată pentru altul. În aceste cazuri, trebuie să ştiţi care obiective ţintă reprezintă priorităţile dvs. Dacă obiectivul dvs. este să vă jucaţi cu copilul, s-ar putea să răspundeţi la un anumit comportament în mod diferit faţă de situaţia în care încercaţi să vă concentraţi asupra controlului în educaţie sau a dobândirii de deprinderi. Rareori există o singură cale corectă de a răspunde a o alegere comportamentală de-a copilului dvs. Este important să ştiţi care sunt priorităţile dvs. în orice moment şi să alegeţi stimulii-recompensă pe baza acestor priorităţi.

7. Arătaţi-i copilului că ignorarea instrucţiunilor dvs. sau alegerea unui comportament neadecvat nu va avea ca rezultat o recompensă.

Acesta este uneori cel mai dificil pas dintre toţi. Se recomandă apelarea la un consultant comportamental bun care este disponibil să vă ofere îndrumare.

Niciodată să nu-i oferiţi copilului recompense când nu vă urmează instrucţiunile sau când are un comportament neadecvat. Trebuie să recunoaşteţi în mod consecvent când anume copilul se comportă neadecvat şi să faceţi, în mod intenţionat, ca acel comportament să fie lipsit de succes. Faceţi acest lucru pur şi simplu neoferind recompensă. Modalitatea prin care facem acest lucru este aplicând o consecinţă numită extinction. Când copilul decide să părăsească masa de lucru, asiguraţi-vă că înţelege că alegerea lui nu are nici un efect de control asupra dvs. Acest lucru poate fi făcut cel mai bine prin declaraţii precum „Presupun că nu ne mai jucăm”, „Ei bine” sau „Pa”. Reacţiile non-verbale sunt de asemenea importante şi utile. Strângeţi-vă materialele de studiu şi obiectele folosite ca recompensă şi mergeţi în altă parte a camerei. Abateţi-vă privirea şi/sau întoarceţi-vă cu spatele la copil. Continuaţi să vă jucaţi cu obiectele ori de unul singur, ori cu alţi copii. Asiguraţi-vă că copilul nu are acces la obiectele şi acţiunile dvs. recompensatoare până când se întoarce să finalizeze activitatea pe care a părăsit-o. Aceasta încurajează copilul să facă o alegere conştientă de a vă urma instrucţiunile şi de a se întoarce să participe la activităţile de învăţare împreună cu dvs. Nu trebuie să-l trageţi înapoi sau să-l ţineţi acolo împotriva voinţei lui. Dacă-l trageţi înapoi să lucreze, îi va creşte motivaţia de a scăpa, de a pleca. Pentru ca învăţarea cu dvs. să fie cât mai productivă cu putinţă, trebuie ca el să decidă că este în interesul lui să înveţe de la dvs. Nu forţaţi această decizie. Mai degrabă, faceţi în aşa fel încât învăţarea de la dvs. să fie alegerea cea mai avantajoasă a copilului şi apoi daţi-i ocazia să realizeze acest lucru. Chiar dacă în primele zile simţiţi că cea mai mare parte a timpului o petreceţi aşteptând şi nu învăţându-l, nu dezarmaţi. Dvs. sunteţi cel care predă. Ceea ce copilul învaţă în timpul acestei perioade de aşteptare este mai valoros decât lucrul nemotivat pe care l-ar face altfel. Ce învaţă copilul este să dorească să participe la procesul de învăţare de la dvs. Urmând aceşti paşi veţi descoperi că timpul dvs. de aşteptare se va reduce rapid şi că nivelul de învăţare motivată a copilului dvs. va depăşi cu mult orice aţi dobândit în trecut. În munca noastră am descoperit că este mult mai puţin probabil ca copiii care aleg să se alăture din nou procesului de învăţare ca urmare a aplicării celor şapte paşi ai controlului în educaţie să îl mai părăsească.

Când părăsesc procesul de învăţare de la dvs., va fi pentru perioade din ce în ce mai scurte. În multe cazuri, copiii pot deveni atât de motivaţi să înveţe cu dvs., încât încep ei să iniţieze lecţiile. Numai prin această învăţare motivată copiii sunt capabili să ajungă la niveluri ale abilităţilor la care nu se credea că pot ajunge în trecut.

Motivul pentru care folosim extinction ca instrument al controlului în educaţie este acela că reprezintă o cale extrem de puternică de a reduce comportamentul problematic. Paşii unu până la şase sunt meniţi să crească frecvenţa şi calitatea alegerilor comportamentale pozitive ale copilului dvs. Atunci când sunt folosiţi corect, aceşti paşi fac imediat mai uşoară viaţa dvs. şi a copilului dvs. Acesta vă urmează instrucţiunile şi participă la interacţiuni pozitive cu dvs. şi, ca urmare, dvs. îi daţi cu veselie toate lucrurile preferate de el. Cu această parte a controlului în educaţie vrem să ne petrecem cea mai mare parte a timpului, pentru că este de obicei plină de veselie şi râsete. Dar beneficiile procedurilor extinction nu sunt imediate. Rezultatele apar în timp şi există în absenţa recompensării. Totuşi, acest al şaptelea pas al controlului în educaţie trebuie să fie aplicat ori de câte ori copilul face o alegere pe care nu doriţi să o vedeţi altă dată.

Definiţii preluate de pe http://www.answers.com
Reinforcer = a stimulus, such as a reward, the removal of an unpleasant event, or a punishment, that in operant conditioning maintains or strengthens a desired response. (un stimul, cum ar fi o recompensă, îndepărtarea unui eveniment neplăcut sau a unei pedepse, care menţine sau întăreşte un răspuns dorit.)
Operant conditioning = a process of behavior modification in which the likelihood of a specific behavior is increased or decreased through positive or negative reinforcement each time the behavior is exhibited, so that the subject comes to associate the pleasure or displeasure of the reinforcement with the behavior. (un proces de modificare comportamentală în care probabilitatea unui comportament specific este sporită sau redusă prin recompensare pozitivă sau negativă de fiecare dată când comportamentul este manifestat, astfel încât subiectul ajunge să asocieze plăcerea sau neplăcerea recompensei cu comportamentul.)
Extinction in psychology refers to the lowering of the probability of a learned response. In Classical conditioning, this refers to the decline of a conditioned response when a conditioned stimulus repeatedly occurs without the presence of the unconditioned stimulus it had been paired with. In Operant conditioning, extinction is the decline of an operant response when it is no longer reinforced in the presence of its discriminative stimulus. (în psihologie, se referă la scăderea probabilităţii unui răspuns învăţat………..)

Anunțuri
Lasă un comentariu »

%d blogeri au apreciat asta: